Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat un cetățean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere având însemnele autorităților ucrainene, fals.
Azi, 19 martie, la ora 03.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în România, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 38 de ani. Acesta conducea un autoturism marca Audi, înmatriculat în Polonia.
La solicitarea polițiștilor de frontieră, cetățeanul ucrainean a prezentat și permisul de conducere cu însemnele autorităților din Ucraina. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea acestuia, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat faptul că documentul este fals, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic.
În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Sursa: Poliția de Frontieră