La data de 5 aprilie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare, au efectuat o acțiune de prindere în flagrant delict, într-un dosar în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane.
Astfel, polițiștii au depistat, în flagrant delict, în județul Satu Mare, un bărbat, de 22 de ani, în timp ce intenționa să vândă o femeie, de 32 de ani, contra a 1.000 de euro. Din verificările efectuate, polițiștii au constatat faptul că femeia ar fi urmat să fie exploatată sexual.
Bărbatul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Satu Mare, în vederea audierii. Față de acesta, procurorii D.I.I.C.O.T. au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea preventivă a bănuitului, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Sursa: IPJ Satu Mare