PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

NORME. Când te pot legitima polițiștii și cum trebuiau să procedeze polițiștii din Carei

Când te pot legitima polițiștii. Doi polițiști din Carei i-au permis unui protestatar să-i umilească, iar filmarea în care oamenii legii stau drepți și confuzi în fața individului a fost văzută de sute de mii de români. Un specialist a explicat pentru PortalSM că polițistul este îndreptățit să legitimeze și să stabilească identitatea persoanei în mai multe situații.

Concret, legitimarea persoanelor de către polițiști se face, începând din ianuarie 2020, conform unor reguli mai detaliate. Actul prevede când anume se va cere legitimarea cuiva, dar și ce se va întâmpla dacă nu se arată un act de identitate.

Modificările survenite în 2020 vin cu scopul de a întări autoritatea polițiștilor. Așadar, polițistul este îndreptățit să legitimeze și să stabilească identitatea persoanei în următoarele situații:

a) aceasta încalcă dispozițiile legale, ori există motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală;
b) există motive verosimile pentru a bănui că aceasta a fost prezentă la locul săvârșirii unei fapte ilegale ori are cunoștință despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;
c) aceasta solicită sprijinul sau intervenția organelor de poliție ori când din cauza vârstei, stării de sănătate, dizabilității, consumului de alcool sau altor substanțe psihoactive ori a altor asemenea circumstanțe necesită sprijinul organelor abilitate;
d) descrierea acesteia corespunde unei persoane căutate potrivit legii, deține asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul, ambarcațiune ori aeronavă care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate potrivit legii;
e) aceasta desfășoară o activitate supusă, potrivit legii, unor autorizări, avize sau înregistrări ori este implicată într-o procedură legală în fața unei autorități sau instituții publice;
f) aceasta încearcă să pătrundă sau se află într-un spațiu în care accesul este controlat;
g) cu ocazia unor controale sau razii, efectuate în condițiile legii;
h) există obligația legală de a se stabili identitatea acesteia.

Polițistul va cere persoanei un act de identitate, în primul rând. “Atunci când persoana nu poate prezenta un act de identitate, stabilirea identității se realizează pe baza unui act prevăzut cu fotografie sau a declarațiilor acesteia, precum şi a verificărilor poliţistului, realizate pe loc, în bazele electronice de date la care are acces”.

Cum trebuiau să procedeze polițiștii din Carei

De menționat că legea îi obligă pe polițiști să le spună celor cărora le cer să se legitimeze care este motivul legitimării, ceea ce polițiștii din Carei au și făcut. Oamenii legii i-au spus protestatarului că este vorba de un control de rutină. Doar că protestatarul, fără să cunoască legea, dar având mult tupeu, a reușit să îi facă pe polițiști să uite ce au de făcut.

Astfel, în loc să fie amendat (cei care refuză să se legitimeze pot primi amenzi între 500 și 1.500 de lei), individul a continuat să se dea în stambă.

În concluzie, cu toate că modificările din 2020 au fost făcute tocmai pentru a întări autoritatea polițiștilor, unii oameni ai legii ajung să se pună într-o postură ridicolă.


CITEȘTE ȘI:

Exit mobile version