Țeapa pe care și-o iau sătmărenii cu coletele. Oamenii primesc ce nu au comandat. Este și cazul unei sătmărence, care a comandat un trening, dar în colet se afla totul altceva.
O sătmăreancă s-a trezit că trebuie să plătească un colet pe care nu l-a comandat niciodată. Concret, femeia a comandat un trening, iar când a deschis coletul în el se aflau o pereche de teniși. Ea a făcut plângere la poliție.
Sătmăreanca și-a povestit pățania pe un grup de Facebook, unde a aflat că mai multe persoane au pățit același lucru.
,,Soțul meu, exact aceeași situație: a comandat ceva trening și i-au ajuns doua perechi de teniși exact ca cei din poza dumneavoastră! Nu mai răspunde nimeni la telefon, deci nu poate face retur si nimic! Țeapă cu Ț mare!”, a comentat o altă sătmăreancă.
Cum funcționează metoda coletul
Metoda „coletul” este o metodă cu produse comandate online. Mai exact, escrocii livrează mai multor persoane așa-zisele colete comandate în online, însă odată ce clienții deschid pachetele, află că au fost victimele unei țepe.
Persoanele păcălite plăteau ramburs sumele aferente, doar că, atunci când deschideau pachetele, regăseau în interiorul acestora cu totul alte bunuri care nu aveau legătură cu ceea ce comandaseră inițial.