PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Un preot din Satu Mare a băut 4 beri și s-a urcat la volan. A făcut accident

Un preot din județul Satu Mare, aflat la volan, a fost implicat într-un accident după ce a intrat în coliziune cu un alt autoturism. Doar că, înainte să pornească la drum, preotul a consumat câteva beri.

Potrivit informațiilor PortalSM, polițiștii au identificat în trafic, în municipiul Carei, un autoturism condus de un preot ce a fost implicat într-un accident cu un alt autoturism care circula regulamentar. Preotul a fost legitimat la fața locului și, întrucât mirosea a alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie a prezenţei alcoolului în aerul expirat de 0,88 mg/l.

Fiind audiat, preotul a declarat că înainte de a conduce autoturismul a consumat băuturi alcoolice, respectiv patru sticle de bere cu alcool a câte 0,33 ml fiecare.

El a fost trimis în judecată.