PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Criză majoră de sânge în Satu Mare. Salvează o viață și mergi la Untold!

Criză majoră de sânge în Satu Mare. Organizatorii festivalului Untold dau startul celei mai longevive inițiative de donare de sânge din România, Blood Network. Sătmărenii sunt rugați să doneze, iar astfel se vor putea bucura de cele mai frumoase experiențe de festival.

,,Muzica dă viață. Noi o dăm mai departe. Calendarul campaniei Blood Network, ediția a 9-a, aplicabil Centrului de Transfuzie Sanguină Satu Mare. Te aşteptam la Centrul de Transfuzie Sanguină Satu Mare, începând de luni 15.05.2023 pentru a putea intra în posesia ,,ADEVERINȚA DONARE” , în cazul în care doreşti să obţii un voucher discount la achiziţia unui bilet/abonament la UNTOLD 2023.

Accesează site-ul untold.com, secțiunea Blood Network, completează formularul de înscriere, atașează poza cu ADEVERINȚA DONARE și vei primi pe adresa de e-mail VOUCHER DISCOUNT pentru bilet/abonament UNTOLD”, este mesajul transmis de Centrul de Transfuzie Sanguină Satu Mare.