Prin apel la 112, în jurul orei 10.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare, a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism, proprietate personală, în localitatea Săcășeni.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Tășnad, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, solicitându-se și sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Tășnad. Ajunse la fața locului, echipajele de intervenție au constatat o ardere generalizată la autoturism, acționându-se pentru localizarea și lichidarea acestuia.
Din constatările la fața locului, cauza de producere a evenimentului a fost determinată de un scurtcircuit electric la blocul motor.
Pentru a preveni incendiile auto, pompierii recomandă respectarea următoarelor măsuri:
✔ verificaţi instalaţia electrică;
✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;
✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.