Vineri, 19.05.2023, pe stadionul Dinamo din Satu Mare, s-a desfășurat concursul tehnico- aplicativ “Prietenii pompierilor”, la care au participat șapte școli din județ. Cu un caracter educativ, tehnico-aplicativ și sportiv, în domeniul apărării împotriva incendiilor, concursul este compus din mai multe probe care urmăresc spiritul de echipă, curajul, determinarea, concentrarea și buna organizare.
„Pista de îndemânare peste obstacole” şi „Ştafeta de 400 de metri cu obstacole” au fost probele practice la care concurenții și-au putut măsura capacitățile fizice și testa abilităţile de intervenție.
Din comisia de organizare și evaluare a fazei județene a Concursului Național “Prietenii pompierilor “au făcut parte, Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, Palatul Copiilor Satu Mare și Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Someș” al judeţului Satu Mare.
În urma parcurgerii probelor din concurs, clasamentul a arătat astfel:
La categoria fete locul I a fost obținut de către Palatul copiilor Satu Mare, locul II – Liceul teoretic german ” Johann Ettinger” , locul III – Școala Gimnazială nr.3, Negrești-Oaș.
La categoria băieți/mixt , clasamentul a arătat astfel: locul I- Liceul teoretic german ” Johann Etting er”, locul II- Palatul copiilor Satu Mare, locul III – Școala Gimnazială Vetiș.
Un aport bun și o pregătire sportivă pe măsură au avut și echipele care au reprezentat Școala Gimnazială “Lucian Blaga” Satu Mare, Liceul cu Program Sportiv Satu Mare și Școala Gimnazială Homorodul de Mijloc.
La finalul competiţiei, organizatorii au premiat echipele câştigătoare cu diplome, medalii și aplauze puternice.
Sursa: ISU Satu Mare