PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Protest masiv la Satu Mare! Profesorii vor ieși în fața Prefecturii: „Peste 1.000 de participanți”

Protest masiv, mâine, 30 mai, la Satu Mare. Sindicatele sătmărene din învățământ organizează un protest mâine, 30 mai, de la ora 11.00 până la ora 13.00, în fața Instituției Prefectului Satu Mare.

Sergiu Tâlvâc, liderul Sindicatului Învățământ Preuniversitar (SIP) Satu Mare, a declarat pentru PortalSM că se așteaptă ca la protest să participe peste 1.000 de profesori din instituțiile de învățământ din județul Satu Mare și sindicaliști.

După o nouă rundă de negocieri, de data aceasta cu ministrul Muncii și cel al Educației, sindicaliștii din Educație anunță sec: nu există niciun motiv să se renunțe la grevă sau la amplul protest de marți. Dascălii cer în continuare majorări salariale pe care Guvernul nu pare că ar vrea să le accepte. Într-un moment critic în care greva dascălilor poate da peste cap Evaluarea Națională și Bacalaureatul, liderii sindicali i-au cerut președintelui Klaus Iohannis să intervină, potrivit Digi24.

Profesorii din toată țara se află în grevă din data de 22 mai, pentru creșterea salariilor cu 50-60%, pornind de la salariul mediu.