Sătmăreanul Dan Ursa a câștigat Survivor România 2023. Războinicul a luat premiul de 100.000 de euro!
Dan Ursa a câștigat Survivor România 2023, miercuri, și premiul de 100.000 de euro. Ultima bătălie din acest sezon s-a dat între finaliștii Dan Ursa, Carmen Grebenișan și Andrei Krișan. Finaliștii au fost susținuți de foștii concurenți pe tot parcursul jocului.
A slăbit 20 de kilograme
Un om obișnuit, cu un job de vânzări într-o multinațională, Dan Ursa nu a practicat sport de performanță niciodată, fiind chiar supraponderal la debutul show-ului. Motivația sa pentru a participa în cadrul emisiunii a fost aceea de a demonstra că un om simplu poate face performanță fără să fie atlet sau sportiv, bazându-se mai mult pe determinare decât pe condiția fizică, potrivit monitorulcj.ro.
După 4 luni de când se află în competiția ce testează limitele fizice și psihice ale concurenților, Dan Ursa a slăbit peste 20 kilograme și a câștigat multiple competiții pe plaja Dominicană.