PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Trupa Holograf va concerta în premieră la Ardud! Sătmărenii, invitați la spectacol

Una dintre cele mai îndrăgite trupe pop-rock din România, cu peste 40 de ani de activitate în domeniu și zeci de hituri, trupa Holograf, va concerta în premieră la Ardud.

,,În organizarea casei de cultură, a Primăriei și a Consiliului Local Ardud, concertul Holograf va trezi nostalgii pentru participanții de toate vârstele care se regăsesc în versuri ale hiturilor care ne-au însoțit de-a lungul anilor. Înființată la București în 1977, de muzicianul Mihai Pocorschi, Holograf va susține un spectacol-eveniment intitulat “Vine o zi…”, la Casa de Cultură “Dr. Augustin Mircea” din Ardud, sâmbătă, 6 mai, cu începere de la ora 20.00. Vă așteptăm pentru ca împreună să simțim cum bate inima Holograf!”, spun organizatorii.

Prețul unui bilet este 75 de lei. Detalii, rezervări și bilete disponibile la Primăria Ardud sau la numărul de telefon 0774.576.252!