O femeie, în vârstă de 47 de ani, din Medieșu Aurit, a fost violată în propria casă, la orele prânzului, de un individ, în vârstă de 34 de ani, potrivit informațiilor PortalSM. După incident, femeia a alertat polițiștii, precizând că a fost agresată și obligată să întrețină raporturi sexuale cu acesta.
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, urmând să fie judecat.
„La data de 22 iunie, în jurul orelor 13.30, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Satu Mare au fost sesizați de către o femeie, de 47 de ani, despre faptul că ar fi fost agresată de către un bărbat, de 34 de ani, la domiciliul acesteia din localitatea Medieșu Aurit.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că femeia ar fi fost agresată fizic și constrânsă de către bărbat, pentru a întreține raporturi sexuale cu acesta.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
În cauză, cercetările sunt efectuate sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și lovirea sau alte violențe.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare pentru PortalSM.