PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Revolta medicilor stomatologi! Deciziile ce pun în pericol sănătatea pacienților. A fost lansată o petiție

Două decizii emise de Colegiul Medicilor Stomatologi din România: nr. 4/2CN/2023 și nr. 5/2CN/2023, publicate recent în Monitorul Oficial nr. 556/21.06.2023 au creat mare agitație în rândul multor stomatologi din România care se văd în imposibilitatea de-a și practica meseria, întrucât sunt restrânse multe din manoperele și tratamentele pe care le puteau face. ,,Ne opunem vehement acestei decizii abuzive”, spune președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din Satu Mare, Cosmin Rațiu.

Colegiului Medicilor Stomatologi din România a dat decizii prin care poate fi afectată grav viața românilor. Mai exact, dentiștii nu mai au voie să facă lucrări complicate decât dacă au specializări suplimentare. Dacă o măsea se rupe, în timpul unei extracții, dentistul e obligat, prin noile reglementări, să trimită pacientul la plimbare, să-și caute alt medic specializat în extragerea rădăcinii. Noile norme nu țin cont nici măcar de cazurile care necesită intervenții de urgență și care pun în pericol viețile oamenilor. Acum se încearcă blocarea acestor decizii abuzive, în Parlament, de către stomatologii care se revoltă.

Cosmin Rațiu, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din Satu Mare, a declarat că decizia publicată în Monitorul Oficial nu a fost votată de Colegiul Local al Medicilor Stomatologi Satu Mare. El cere demisia celor de la conducerea instituției de la nivel central și spune că stomatologii sunt pregătiți să iasă în stradă.

„Colegiul Local Satu Mare nu a votat această decizie aberantă prin reprezentantul nostru în Consiliul Naţional dr. Titus Osz. Ne opunem vehement acestei decizii abuzive de a îngrădiri efectuarea unor manopere uzuale şi de a restrictiona dreptul dobândit prin examenul de licenţiere şi curicula celor 6 ani de facultate! Exact cum spuneam şi public, reprezentanţii noştri din conducerea centrală nu ne mai reprezintă interesele noastre ale medicilor practicieni, iar toate acţiunile lor din ultima perioadă dovedesc ura împotriva medicilor stomatologi care muncesc zi de zi în cabinete, dau salarii cadrelor auxiliare, reinvestesc profitul în aparatură şi consumabile. (…) Să fiți pregătiți să protestăm chiar și în stradă pentru viitorul nostru și a profesiei de medic stomatolog. Azi eu cer demisia BEx-ului de la București”, a declarat Cosmin Rațiu.

Peste 15.000 de medici stomatologi afectați. ,,Asistăm la încălcarea dreptului constituțional la sănătate al populației!”

Patronatul Medicilor Stomatologi din România, îngrijorat de efectele celor două decizii asupra activității stomatologilor, dar și asupra pacienților din țara noastră, a lansat o petiție online, intitulată ÎMPREUNĂ PENTRU PACIENȚII NOȘTRI prin care solicită retragerea de îndată a celor două decizii, dar și dezbaterea publică a acestor reglementări în cadrul întregului corp profesional al stomatologilor din România.

,,Până în anul 2004 pentru a practica în calitate de absolvent de stomatologie cu diplomă de licență, rezidențiatul în specialitatea „Stomatologie generală” nu era obligatoriu, iar manoperele permise nu erau restrânse decât într-o foarte mică măsură; · în perioada 2004-2020 nu s-a mai organizat rezidențiat în specialitatea „Stomatologie generală”; · începând cu anul 2020 s-a reintrodus rezidențiatul în specialitatea „Stomatologie generală” cu o durata de 3 ani.  În toata aceasta perioadă, au absolvit cu diplomă de licență aproximativ 15.000 de medici, care au putut opta doar pe câteva locuri anual pentru rezidențiate în alte specialități, iar majoritatea absolvenților au practicat stomatologia generală conform competențelor stabilite prin decizia CN 49/2012. La aceștia se adaugă câteva mii de absolvenți din anii 2020-2022, având în vedere că numărul de locuri anual la rezidențiat în ultimii ani a fost mult mai redus față de numărul absolvenților. · Cele două decizii publicate în M.Of. nr. 556/21 iunie 2023 restrâng dreptul de practică pentru un număr mare de stomatologi care practică, în conformitate cu dispozițiile în vigoare până la 21 iunie 2023, de o lungă perioadă de timp, fără a li se echivala competențele dobândite în ani de practică, având în vedere că la data publicării celor două decizii mai sus arătate, au întrunit condiţiile de exercitare a profesiei în baza prevederilor anterioare.

În absența unei corelări normative aceste noi reglementări limitează accesul pacienților la tratament. În special în zonele rurale pacienții nu vor mai beneficia de exemplu de prevenție sau de extracții la pacienții cu patologii asociate in lipsa unui specialist, acestia fiind în prezent în număr extrem de redus și concentrați în zone urbane”, se arată în petiția online.

Patronatul Medicilor Stomatologi din România a subliniat că cele două decizii au impact direct și imediat asupra pacienților și a activității stomatologice din România, fiindcă acestea încalcă drepturile deja câștigate de către cei aproximativ 15.000 de medici stomatologi dacă nu chiar mai mult, care au întrunit condiţiile de exercitare a profesiei în baza prevederilor anterioare.

,,Ar trebui să am minim patru rezidențiate ca să pot profesa ca înainte. Practic, prin aceste decizii medicilor stomatologi le este încălcat dreptul la muncă, iar pacienților le este refuzat dreptul de a beneficia de îngrijiri de sănătate orală”, a declarat dr. Anda Tiron, secretarul general al Patronatului Medicilor Stomatologi din România, care își îndeamnă colegii de breaslă să semneze petiția. Până acum în doar două zile de la publicarea online s-au adunat peste 3600 de semnături.

Conducerea Patronatului Medicilor Stomatologi din România explică  de ce este important să se alăture românii acestei petiții: medicii stomatologi care până la momentul deciziilor de mai sus au practicat fără probleme ani de zile tratamentele și procedurile ce devin acum exclusiv competențe ale medicului stomatolog specialist în specialitatea „Chirurgie dento-alveolară” sau ale medicului stomatolog specialist în specialitatea „Stomatologie generală nu le mai pot exercita;

–  reamintim ca formarea de baza a medicului stomatolog conform directivei 2005/36/CE confera competentele necesare pentru toate activitățile de prevenire, diagnostic și tratament privind anomaliile și bolile dinților, gurii, maxilarelor și țesuturilor conexe. Această formare a fost obținută după mulți ani de studiu și de practică, multe examene, iar acum peste noapte ni se ia dreptul de a practică în aceleași condiții în care practică si colegii noștri din toată Europa, și în unde unii dintre noi  am practicat zeci de ani până acum.

– să se reglementeze situația medicilor stomatologi primari care în noile reglementări nu își mai regăsesc competențele. Dorim ca împreună să identificăm o soluție de tranziție.

În ceea ce privește competențele descrise în cele două decizii mai sus arătate, semnalăm că există neconcordanțe ce pot genera situații critice pentru pacienți.