PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Sătmărean condamnat pentru ucidere din culpă, reținut în PTF Petea. Dus direct după gratii

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Petea au depistat, la controlul de frontieră, pe sensul de intrare în România, un sătmărean care are de executat trei ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din cuplă.

Sâmbătă, 24 iunie, în jurul orei 03.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în țară un cetățean român, în vârstă de 32 de ani, domiciliat în județul Satu Mare. Polițiștii care au efectuat controlul documentelor au descoperit faptul că pe numele acestuia a fost emis, în 21 iunie 2022, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de către Judecătoria Negrești Oaș. Sătmăreanul are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de trei ani, pentru săvârșirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Bărbatul a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale care se impun.


Sursa: Poliția de Frontieră

Exit mobile version