PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Șoferii, obligați să folosească luminile de întâlnire în timpul zilei pe toate toate drumurile

Începând de vineri, 16 iunie, șoferii vor fi obligați să folosească luminile de întâlnire sau luminile de circulație diurnă (DLR – Daytime running lights) pe toate categoriile de drumuri publice din România, informează Digi24.

Modificările la OUG 195/2002 au fost promulgate de președintele Iohannis pe 12 iunie și publicate astăzi în Monitorul Oficial, urmând să intre în vigoare în 3 zile.

Astfel, articolul 44, alineatul 2 se modifică în felul următor: “În circulația pe toate categoriile de drumuri publice conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă.”

Totodată, articolul 108 alineatul (1) litera a), punctul 7, prevede sancțiuni pentru cei care nu respectă această obligație.

Astfel “nerespectarea obligației de a folosi și pe timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă, pe toate categoriile de drumuri publice;” atrage după sine sancțiunea unei amenzi și două puncte de penalizare.


Sursa: Digi24