PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

A stat la pândă și a dat ,,lovitura”. Cum i-a golit un sătmărean geanta unui bucureștean

Polițiștii sătmăreni din cadrul Biroului Investigații Criminale efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor.

În fapt, la data de 23 iulie, un bărbat, de 39 de ani din București, și-ar fi uitat, în imediata proximitate a autoturismului, pe trotuar, o geantă care conținea articole vestimentare și alte bunuri personale. Geanta ar fi fost găsită de către un trecător, care și-ar fi însușit bunurile din interior, lăsând geanta pe stradă.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana care și-a însușit bunurile găsite, fiind vorba de un bărbat, de 33 de ani, din Satu Mare. Bunurile însușite au fost predate polițiștilor, urmând a fi restuit proprietarului.

Potrivit art. 243, alin.1 din Codul Penal – Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepsește cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

Cu aceeași pedeapsă se sancționează și însușirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparține altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparține.


Sursa: IPJ Satu Mare

 

Exit mobile version