Bătrânul declarat dispărut din judeţul Satu Mare a fost găsit mort pe un lac din Cluj. Potrivit informaţiilor PortalSM, un trecător a observat un cadavru plutind pe lacul Someşul Cald şi a sunat la 112. La faţa locului au ajuns pompierii care au scos cadavrul din apă, după care a fost identificat. Este vorba despre bărbatul din judeţul Satu Mare dat dispărut de două zile.
Poliţia a deschis anchetă pentru a stabili cum s-a produs decesul. Deocamdată nu se cunosc mai multe detalii.
Dispărut de 2 zile
Amintim că la data de 11 iulie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la faptul că la aceeași dată, numitul CIONCA PETRE, în vârstă de 71 de ani, din sat Valea Seacă, a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.
Semnalmente: înălţime 1,75 metri, greutate 80 de kilograme, păr grizonat scurt, ochi albaștri. Ca semne particulare, acesta are o cicatrice postiperatorie pe abdomen și una pe partea stangă a capului.
La momentul plecării, bărbatul purta un tricou cu manecă scurtă, alb cu dungi gri și crem, pantalon de culoare verde deschis și pantofi sport negri.