PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Accident teribil pe centura Satu Mare; şofer decedat; maşină făcută praf

Accident teribil pe centura Satu Mare. 13 pompieri din cadrul Detașamentului Satu Mare au intervenit în această dimineață, în jurul orei 04:30 cu două autospeciale dintre care una dotată cu modul de descarcerare, cu echipajul SMURD și terapie intensiv mobilă, la un accident rutier care a avut loc pe raza localității Satu Mare, la sensul giratoriu din zona centurii de ocolire, la ieșirea spre Zalău.

Pentru misiune a fost alocat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

La fața locului, echipajele operative au constatat faptul că un autoturism în care se aflau două persoane, a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat pe plafon.

Conducătorul autoturismului, un bărbat cu vârsta de aproximativ 40 ani, a rămas încarcerat, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru extragere.
Acesta a fost predat echipajelor medicale de la fața locului, care au constatat prezența semnelor incompatibile cu viața, declarându-i decesul.

Celălalt pasager, tot un bărbat în vârstă de aproximativ 33 de ani, a fost stabilizat la fața locului și transportat în stare conștientă la Spitalul Județean Satu Mare pentru îngrijiri de specialitate.