Curaj și devotament, calități esențiale de care au dat dovadă elevii în cadrul concursului “Prietenii Pompierilor”, etapa națională. Copiii din Satu Mare s-au făcut remarcați, obținând câteva rezultate extraordinare.
În perioada 3 – 7 iulie, municipiul Râmnicu Vâlcea a fost gazda concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi “Prietenii Pompierilor”, în care 6 echipaje de fete și 11 de băieți/mixt s-au întrecut la doua probe practice – “Pista cu obstacole” și “Ștafeta de 400 m cu obstacole”.
Emoțiile au fost la cote maxime, după 3 zile în care participanții au depus un efort imens. Copiii din Satu Mare au reușit să obțină rezultate excelente la această competiție:
- Locul II la fete obținut de către echipa Palatul Copiilor Satu Mare;
- Locul III la băieți/mixt obținut de către echipa Liceului Teoretic German ,,Johann Ettinger”.