PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Lucrări avansate la patru proiecte importante din Satu Mare. Sprijin de la Ministerul Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), susține în continuare proiectele transfrontaliere derulate de Consiliului Județean Satu Mare prin Programul INTERREG România-Ungaria.

Gabriel Traian Ghilea, subsecretar de stat în cadrul MDLPA, a făcut astăzi o vizită în județul Satu Mare și s-a întâlnit cu președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, într-o ședință de lucru, în cadrul căreia a fost analizat stadiul de implementare a acestor proiecte. Au mai fost prezenți la întâlnire, Livia Banu, director al Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Oradea, precum și specialiști ai Autorității de Management România-Ungaria și ai Secretariatului Tehnic Comun.

În prezent, Consiliului Județean Satu Mare are în derulare patru proiecte finanțate prin programul transfrontalier Interreg România-Ungaria, în valoare de peste 6,5 milioane de euro: proiectul EASYDOOR, prin care se reabilitează clădirea principală a Muzeului Județean Satu Mare și se reorganizează expozițiile de bază; proiectul ROCHUS, care presupune construirea a două stații de pre-epurare la Spitalul Județean de Urgență (SJU), reparații capitale la tâmplăriile clădirii SJU din Piața Eroilor Revoluţiei și achiziția de echipamente medicale performante; proiectul AVC, prin care se înființează Centrul Stroke și se dotează cu aparatură medicală modernă; proiectul SILVER – prin care se realizează 40 de stații care vor forma o rețea de combatere a grindinei în județul Satu Mare.

Delegația prezentă la Satu Mare a vizitat șantierele pe care se realizează aceste investiții, iar subsecretarul de stat Gabriel Traian Ghilea a apreciat că lucrările decurg într-un ritm bun. Toate cele 4 proiecte vor fi încheiate până la finele acestui an, cu sprijinul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Exit mobile version