Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului nu au permis intrarea în ţară a unui mijloc de transport încărcat cu trei tone de articole second-hand provenite din Germania.
Duminică, 09 iulie, în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, în vârstă de 51 de ani, din București. Bărbatul conducea o autoutilitară înmatriculată în România și transporta articole second-hand (textile) de la o societate comercială din Germania având ca destinație judeţul Botoșani.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport de articole, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate – în total trei tone – nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (transportul nu este însoțit de certificatul de curățare, dezinfecție, dezinsecție).
Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.
În primele șase luni ale acestui an, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, polițiștii de frontieră sătmăreni în cooperare cu autoritățile abilitate în acest domeniu (Garda de Mediu și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului) nu au permis intrarea în România a 51 de transporturi care nu îndeplineau condițiile legale.
Dintre acestea, 10 transporturi au fost deșeuri (majoritatea aluminiu) – însumând o cantitate de peste 209,2 tone, iar 41 au fost articole second-hand (textile, mobilier, saltele etc) – în total peste 487, 5 tone.