PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Ungaria a început prelungirea drumului expres spre Satu Mare

Ungaria a început prelungirea drumului expres M49 spre Satu Mare. În prima fază, traseul va face legătura între autostrada M3 și Ököritófülpös, iar în a doua fază se va continua până la punctul de trecere a frontierei Csenger, informează magyarepitok.hu. Lucrarea este programată să fie finalizată în 2026.

,,O veste bună pentru Satu Mare! A început construcția M49 spre Satu Mare”, au anunțat și reprezentanții Primăriei Satu Mare.

Astfel, sătmărenii vor avea acces mai rapid spre infrastructura de mare viteză a Ungariei. Centura Sătmarului va fi legată de M49 printr-un drum expres. Conexiunea centurii de ocolire a municipiului Satu Mare cu noul punct de trecere a frontierei de la Oar/Csenger și de acolo cu M49 din Ungaria va avea aproximativ 11 km, 4 benzi și o intersecție, respectiv o legătură cu DN 19 care va facilita accesul direct a unităților economice de pe raza comunei Vetiș la noua rețea de drumuri rapide.

„Nu va fi vorba doar de extinderea centurii, ci și de un nou punct de trecere a frontierei la Oar și Csenger, care va fi conectat la M49 din Ungaria și prin aceasta la rețeaua europeană de autostrăzi, legând astfel județul Satu Mare de rețeaua rutieră europeană”, anunțau autoritățile în toamna anului trecut.

Exit mobile version