PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. Ambulanță implicată într-un accident, în municipiul Satu Mare

ACTUALIZARE 2. În jurul orei 16.30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al judeţului Satu Mare a fost anunțat de producerea unui accident rutier, pe Bld. V. Lucaciu, în apropierea Muzeului Județean Satu Mare, în care a fost implicat un autoturism și o ambulanță SAJ, care se îndrepta către un pacient.

La locul evenimentului a acționat Detașamentul de Pompieri Satu Mare cu o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare.

În urma accidentului a rezultat o victimă, de sex feminin, cu vârsta de aproximativ 60 ani, care a rămas încarcerată. Aceasta a fost extrasă de pompieri, în stare de conștiență și predată echipajului SAJ, în vederea transportării la spital.

În urma sprijinului medical acordat la fața locului, victima a refuzat transportul la unitatea medicală. Pompierii au acționat în continuare pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

ACTUALIZARE. Pasagera autoturismului a acuzat dureri în zona toracelui, însă a refuzat transportul la spital. Echipajele de pompieri intervin pentru sablare carosabil.

Știrea inițială:

O ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Satu Mare a fost implicată într-un accident. Evenimentul rutier s-a produs lângă Muzeul Județean, iar la fața locului s-au deplasat de urgență pompierii.

Ambulanța a intrat in coliziune cu un autoturism.

,,Accident rutier în care este implicată o ambulanță SAJ în municipiul Satu Mare, în fața muzeului. Nu sunt victime încarcerate! Se deplasează o autospecială cu șase subofițeri de la Detașamentul de Pompieri Satu Mare și un echipaj SAJ!”, informează ISU Satu Mare.