PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Prins cu permis fals în PTF Petea, un individ a încercat să se scuze în fața polițiștilor

Polițiștii de frontieră sătmăreni cercetează un sucevean după ce la controlul de frontieră s-a constatat că permisul de conducere prezentat la control nu este autentic.

Ieri, 20 iulie, în jurul orei 09.00, în PTF Petea s-a prezentat pentru a intra în România un bărbat în vârstă de 31 de ani, cu dublă cetățenie română și ucraineană, conducând un autoturism marca Audi A8, înmatriculat în România. La controlul de frontieră i-a fost solicitat și permisul de conducere, ocazie cu care s-a constatat că acest document, cu însemnele autorităților din Ucraina, nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic, fiind fals.

Bărbatul, cu domiciliul în județul Suceava, a declarat că permisul său de conducere eliberat de către autoritățile din Ucraina a expirat și a luat legătura cu o persoană din Ucraina care s-a oferit să îl ajute la preschimbarea vechiului document, iar permisul primit ulterior – și pe care l-a și prezentat la controlul de frontieră – s-a dovedit a fi unul fals.

În acest caz au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere.


Sursa: Poliția de Frontieră

Exit mobile version