PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Zeci de localități din Satu Mare fără curent după furtună. Mii de oameni au fost afectați

Un număr mare de localități din județul Satu Mare au rămas fără curent electric după furtunile din ultimele zile. Mii de consumatori au fost afectați.

În urma furtunii a fost afectată continuitatea în alimentarea cu energie electrică a 34 de localități, respectiv 15248 de consumatori, a informat Prefectura Satu Mare. În unele localități mai mulți copaci au căzut peste liniile de alimentare cu curent, în timp ce în altele a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică din cauza vegetației căzută pe rețeaua de alimentare.

Ieri a început să se lucreze la remedierea rețelei electrice cu zece echipe de intervenție în județ și cu 18 electricieni de mentenanță a rețelei.