PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Protest la Turţ. Oameni revoltaţi în faţa Primăriei

UPDATE. Protest la Turţ. Zeci de persoane protestează la această oră în faţa Primăriei Turţ. Oamenii sunt nemulţumiţi de modul în care se desfăşoară lucrările din comună, dar mai ales de modul în care conducerea localităţii abordează situaţia.

La faţa locului sunt forţele de ordine. Singurul care a ajuns, deocamdată, să le asculte problemele, este deputatul USR Radu Panait.

Problemele au apărut în urmă cu câteva săptămâni la extinderea reţelei de apă-canal. Localnicii deţin imagini din care reiese că lucrările nu au fost făcute corect, adică nu s-a pus nisip lângă conducte. Mai mult, străzile ar fi fost blocate de către muncitori.

Revoltaţi, oamenii s-au organizat şi protestează în faţa primăriei, cerând explicaţii.

Primarul comunei Turţ, Ioan Irime, le-a spus oamenilor că lucrările sunt desfăşurate de către cei de la Apaserv, iar adminsitraţia locală nu are niciun reprezentant în comisiile celor care urmăresc lucrările.

Directorul Apaserv Satu Mare, Ioan Leitner, le-a răspuns întrebărilor localnicilor. El a spus că lucrările sunt verificate, iar dacă se constată nereguli, acestea nu vor fi decontate iar firma executoare va fi obligată să refacă lucrarea.

Ştire în curs de actualizare…

Exit mobile version