PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Șase persoane au fost rănite în accidentul de la Ciuperceni. Au ajuns la spital

Accident rutier, produs pe raza localității Ciuperceni, în care au fost implicate două autoutilitare și un autoturism. La fața locului au intervenit 17 cadre militare cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu modul de  descarcerare, un echipaj de prim ajutor și unul de terapie intensiv mobilă

În sprijinul acestora au acționat și două ambulanțe aparținând SAJ Satu Mare. În urma impactului au rezultat șase victime, dintre care doi minori, conștiente și cooperante, care au fost evaluate de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior fiind transportate la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare.

Echipajele militare intervin pentru sablarea carosabilului și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

 

 


Sursa: ISU Satu Mare