Federația Națională a Sindicatelor din Finanțe anunță joi că „în toate județele din țară au fost declanșate proteste spontane” după ce ministrul Finanțelor nu și-a respectat angajamentele din acordul încheiat cu organizațiile sindicale. Angajații din municipiul Satu Mare au ieșit din nou, în această dimineață, în fața instituției.
„Astfel, incepand cu ora 8,30, sistemul fiscal romanesc nu este functional”, transmit sindicaliștii joi, într-un comunicat de presă.
Solicitarea principala a protestatarilor este „egalizarea salariilor pe functii similare”. Actiunile de protest spontane declansate la nivel national se pot intinde „pe o perioada nedeterminata, degenerand si in actiuni de strada”, mai spun sindicaliștii.
Potrivit acestora, nemultumirea angajaților din sistemul fiscal este „profunda” si se refera, pe lângă salarizare, la lipsa unui sistem informatic integrat, lipsa acuta de personal, șipsa spatiilor adecvate desfasurarii activitatii, precum si lipsa de protectie juridica a salariatilor, „acestia fiind lasati sa se apere singuri in fata instantei, multinationalelor, firmelor puternice care isi maximizeaza profitul (adica nu inregistreaza profit si nu platesc impozit la stat) si au resursele financiare necesare sa ne actioneze in judecata avand ca scop principal intimidarea noastra”.
La începutul lunii august, peste 15.000 de angajaţi din structurile Ministerului de Finanţe din toată ţara au declanşat proteste spontane, nemulţumiţi de măsurile propuse de Executiv pentru reducerea cheltuielilor bugetare, în condiţiile în care acestea ar putea afecta peste 22.000 de persoane din sistem.