PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTOGALERIE. Sătmăreni înșelați de escroci: au rămas fără banii de pe carduri. Zeci de percheziții

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Galați și ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galați, au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, acces ilegal la un sistem informatic și fals informatic.

La data de 24 august 2023, au fost efectuate 36 de percheziții domiciliare, în municipiul București (15), comuna Frumușani, județul Călărași (7), comuna Găneasa (7), orașul Popești-Leordeni (1), orașul Voluntari (1), orașul Pantelimon (1), comuna 1 Decembrie, județul Ilfov (1), municipiul Timișoara(1), municipiul Galați (1) și comuna Pâncești, județul Bacău (1).

Din cercetări a reieșit că, din luna octombrie 2022 până în prezent, persoanele bănuite ar fi creat pagini frauduloase, prin care ar fi copiat identitatea vizuală a două sucursale bancare care operează pe piața românească. Aceste pagini ar fi fost promovate prin intermediul unui motor de căutare (navigator internet) foarte cunoscut și folosit de utilizatori.

În momentul în care victimele au intenționat să acceseze contul de internet banking, primul rezultat în motorul de căutare a fost chiar pagina frauduloasă, pe care au accesat-o, fiind convinse că se loghează pe pagina oficială a băncii unde au cont.

Astfel, cei bănuiți ar fi accesat conturile bancare ale persoanelor vătămate și ar fi efectuat tranzacții financiare în conturi deschise în acest scop la alte bănci, care erau controlate de aceștia. O mare parte din sumele transferate au fost retrase în numerar de la bancomate din București și Timișoara.

Până în prezent, sunt 41 de persoane vătămate, din județele Galați, Călărași, Cluj, Arad, Sibiu, Constanța, Teleorman, Dolj, Dâmbovița, Iași, Covasna, Bacău, Prahova, Brașov, Maramureș, Satu Mare și din municipiul București. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 500.000 de euro.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate droguri de mare risc, respectiv 40 de grame de cocaină, 650 de comprimate ecstasy, 16 grame de M.D.A, 56 de doze de L.S.D., dar și droguri de risc – 3 grame de cannabis.

De asemenea, au fost ridicate mai multe unități de calcul tip laptop, carduri și documente bancare, telefoane mobile, ceasuri de lux, sume de bani în lei și în euro, precum și arme albe. La adresele respective, au fost identificate 41 de persoane, care au fost conduse în baza mandatelor de aducere la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, în vederea audierii și continuării cercetărilor.

În urma audierilor și administrării materialului probator, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galați au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a 7 bărbați, cu vârste între 21 și 52 de ani, cu domiciliile în municipiul București, județele Ilfov și Călărași, urmând ca aceștia să fie prezentați în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Galați, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

La data de 25.08.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Galați, a dispus arestarea preventivă a celor 7 bărbați, cu vârste între 21 și 52 de ani, pentru o perioadă de 30 de zile. De asemenea, pentru alți 16 bărbați, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și de Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor Galați.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Galați, Dâmbovița, Bacău, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, structurilor de combatere a criminalității organizate din Galați, București, Ilfov, Călărași și Timiș, jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Galați și Ilfov și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române.

Cercetările vor fi continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale ale persoanelor bănuite de comiterea acestor fapte, în vederea luării măsurilor legale care se impun și recuperării prejudiciului cauzat.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Exit mobile version