PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Dictatul de la Viena, comemorat la Carei. Cozma: ,,Aici a fost și este pământ românesc”

La data de 30 august s-au împlinit 83 de ani de la semnarea Dictatului de la Viena. Evenimentul a fost comemorat, marți, 29 august, la Carei. ,,Aici a fost și este pământ românesc, aici este România”, a spus deputatul Adrian Cozma, în luarea sa de cuvânt.

Dictatul de la Viena (cunoscut și ca al doilea Arbitraj de la Viena) a fost un act internațional încheiat la 30 august 1940, prin care România a fost silită să cedeze aproape jumătate (43.492 km²) din teritoriul Transilvaniei, în favoarea Ungariei horthyste. Acest act a fost impus de Germania nazistă și Italia fascistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sub titlul de „arbitraj”.

Evenimentul a fost comemorat, marți, la Carei, în fața Monumentului comemorativ ridicat în curtea bisericii Sf. Apostol Andrei.

,,Dictatul de la Viena. O zi tristă pentru noi toți. Un moment istoric care ne aduce aminte mereu că înaintașii noștri au luptat pentru libertatea noastră! E de datoria noastră să nu-i uităm!”, a spus Adrian Cozma.