O femeie îndurerată și revoltată de modul în care mama sa a fost tratată înainte de a deceda la Spitalul Județean Satu Mare a făcut publică experiența ei din cadrul acestei instituții medicale. Sub titlul “Spitalul Județean Satu Mare – Spitalul Umilinței,” mărturisirea femeii pune lumina asupra cadrelor medicale lipsite de empatie, dar și asupra cadrelor medicale devotate care, spune ea, nu își găsesc locul cuvenit in sistem.
În declarația sa, femeia adresează acuzații grave personalului medical, subliniind că profesia medicală ar trebui să se bazeze pe empatie și respect pentru viață, nu pe abuzuri și dezumanizare.
„[…] Doctorii care au fost acolo, a caror menire e de a salva vieti, stateau ca niste persoane traumatizate, abuzate fizic si psihic, fara reactie, urmarind grotescul situatiei. Doar un cadru medical, avea lacrimi in ochi, vazand diavolescul in colegii lui. Un alt cadru medical statea intepenit, repeta intr-una ca asa ceva nu se poate.
Conducerea spitalului nu are nimic de facut, acesti doctori si cadre medicale nu cunosc si nu respecta nici o autoritate. [….]
Aceste cadre sunt infectate cu virusul dezumanizarii, empatia le-a disparut din cortexul principal, sau poate inca nu si-au terminat evolutia si nu o au. Ei nici nu inteleg si nici nu au cum sa inteleaga, unde gresesc si ca nu e uman ce fac, nu inteleg pentru ca nu au acest tip de discernamant.
Cadrele medicale empatice, medici, asistenti, infirmieri ,adevarati, nu isi gasesc locul cuvenit in sistem, sunt marginalizati, umiliti si traumatizati de cei infectati cu virusul dezumanizarii”, transmite femeia
Femeia încheie declarația cu un apel la societatea civilă și la comunitatea locală să ia atitudine împotriva acestor practici din spital. Ea lansează “Proiectul Ana” în memoria mamei sale, invitând cadre medicale, pacienți, apartinatori, asociații, case de avocatură, jurnaliști și ONG-uri să se implice în găsirea unei strategii pentru a schimba situația și pentru a aduce acest subiect în atenția autorităților de la Bruxelles și a Curții Drepturilor Omului.
„Ce ne ramane de facut? Societatea civila, noi comunitatea trebuie sa luam atitudine. Trebuie sa sanctionam, sa starpim acest flagel, sa facem presiuni, sa desconspiram aceste elemente care fac rau. […]
Sa ne adresam justitiei este de prisos, au facut-o si altii, au fost aplicate amenzi de 2000 de lei. Justitia, un alt sistem ce se depersonalizeaza si dezumanizeaza in asa fel incat iti doresti cat mai repede IA, inteligenta artificiala.
In memoria mamei mele, as vrea sa demaram impreuna – Proiectul Ana. Am nevoie de oameni, cadre medicale, pacienti, apartinatori, asociatii, case de avocatura, jurnalisti, agentii de PR, ONG-uri, diaspora , etc,. impreuna sa gasim o strategie, o initiativa legislativa, un proces colectiv, sa provocam un infrigment de la Bruxelles, pe tema situatiei din spitale, Curtea drepturilor omului. Să incepem cu spitalele din judetul Satu Mare. Avem nevoie de materiale, documente, probe. Să avem un limbaj adecvat, să nu ne coboare durerea si umilinta la nivelul lor. Să privim aceste elemente medicale ca pe niste victime care trebuie ajutate sau institutionalizate.
Va trebui sa ne organizam, de asta, avem nevoie sa fim multi, cu expertize diferite, sa fim solidari si sa incercam sa schimbam ceva , in memoria celor dragi noua si pentru cei dragi care, inca, ne sunt alaturi”, încheie aceasta.
Medicul acuzat în acest caz a transmis, prin intermediul PortalSM, că lucrurile nu stau tocmai așa cum au fost prezentate de sătmăreancă. El a precizat că o trata pe pacientă de cinci ani, și niciodată nu a avut probleme cu pacienta sau fiicele acesteia.
„Este vorba despre o pacientă, cred că în jur de 80 de ani avea, cu o ciroză hepatică avansată pe care o tratam de cinci ani de zile. Era o boală care mergea din ce în ce mai rău, evoluția ei naturală, și care s-a complicat cu tumori hepatice, iar ea venea cu fiica ei întotdeauna, și i-am recomandat aproximativ un an, un an și jumătate, să tot meargă la Cluj, să își facă RMN cu substanțe de contrast, să facă biopsie ca să primească un tratament. Refuzate procedurile astea în repetate rânduri, dar scrise.
Am avut o relație foarte bună cu cele două până când într-o zi m-a sunat că se simte foarte rău doamna. Eu nu eram de serviciu. Am zis: „Dacă se simte foarte rău, duceți-o la Urgență”. S-a internat și în momentul respectiv mi-a spus să o cazez într-un salon VIP pentru că vorbise cu managerul, lucru care nu s-a întâmplat. Cu toate acestea, datorită relației bune pe care am avut-o cu dânsele, am încercat să îi ofer condițiile cele mai bune, și am pus-o într-un salon de izolare, datorită relației foarte bune pe care am avut-o. Până a venit cealaltă fiică, cu care niciodată nu am vorbit, și cred că despre ea e vorba aici.
Pacienta era aproape în comă, adică era pe ultima sută de metri, într-o boală cronică, nu acută, la 80 de ani, care a început să îmi ceară să îi facem transplant de celule stem. Și i-am zis că nu există în toată lumea asta o astfel de terapie pentru boala pe care o are doamna. Nu există! Sau transplant de ficat. I-am zis: „Nu se poate face. Este depășită din toate punctele de vedere. Nu se mai poate face o astfel de terapie la vârsta și la stadiul de avansare al bolii”.
Pe lângă asta, de aici au derivat mai multe lucruri. Noi avem ore de vizită ale pacientului. Au tot intrat repetat peste personalul medical. Intrau, efectiv, indiferent la ce oră. Intrau peste asistente și le tracasau pentru că voiau să fie acolo, să se asigure că mama lor primește îngrijirea cea mai bună. Și le amenințau pe asistente. Și au mutat patul, au distrus pereții. Au fost niște situații de-un grotesc, ăsta este adevărul. […] Au dat cu patul respectiv în pereți cum au vrut să o miște pe doamna. În fine. Nici asta nu e problema, dar nu și-au cerut scuze. Pur și simplu au zis așa: „Asta am făcut-o ca să o salvăm pe mama.” Dar nu s-a pus problema că noi nu vrem să o salvăm.
Să fiu caracterizat ca un om cu lipsă de empatie când eu o tratam de 5 ani de zile pe doamna respectivă. Toate lucrurile au fost consemnate în scris, în ultimul an: controale repetate în care am recomandat să meargă la Cluj. Dacă tot voiau să o salveze, se duceau, nu?! […] Să mă compari cu un torționar nazist, eu fiind originar evreu, cu rude exterminate în Holocaust, este o jignire adusă familiei mele”, a transmis medicul.
El a mai precizat faptul că, la două luni după moartea pacientei, familia nu a depus nicio sesizare la Colegiul Medicilor, la spital, la manager sau la DSP.