PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Bărbat prins cu permis fals în vama Petea. L-a cumpărat cu 2.000 de euro

Polițiștii de frontieră sătmăreni cercetează un cetățean român după ce la controlul de frontieră s-a constatat că permisul de conducere prezentat nu este unul autentic, fiind fals.

Ieri, 9 septembrie, în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieșire din România un cetățean român, domiciliat pe raza județului Iași. Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, conducea un autoturism marca Mazda, înmatriculat în Austria.

La controlul de frontieră i-a fost solicitat și permisul de conducere, ocazie cu care s-a constatat că acest document, ce avea însemnele autorităților din Cehia, nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic, fiind fals. În legătură cu cele constatate, bărbatul a declarat că a primit permisul de conducere de la o persoană ale cărei date de identificare nu le cunoaşte, contra sumei de 2.000 de euro.

În cauză polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.


Sursa: Poliția de Frontieră

Exit mobile version