PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Europol: Nu există niciun aparat de tip drug test la Satu Mare!

În urma accidentului rutier în care doi tineri de 20, respectiv 18 ani, și-au pierdut viața, Sindicatul Europol a publicat un mesaj prin care anunță că la nivelul Biroului Rutier Satu Mare nu există niciun aparat de tip drug test, polițiștii fiind nevoiți să își dea seama „ochiometric” dacă un șofer se află sub influența substanțelor psihoactive.

În ghiozdanul tânărului care conducea motocicleta a fost găsită o cantitate mare de droguri.

„Un tânăr de 20 ani a murit în urma unui accident cu motocicleta, după ce a intrat în spatele unui autoturism care circula în aceeași direcție, pe drum drept.
O altă tânără care îl însoțea, în vârstă de 18 ani, se află în stare gravă. Tânărul, nu numai că avea în rucsacul pe care îl transporta o cantitate semnificativă de metamfetamine și cannabis, dar cel mai probabil se și afla sub influența acestor unor substanțe interzise.
Iar în timp ce toți guvernanții ne spun că susțin lupta împotriva traficului de droguri, noi vă informăm că la nivelul Biroului Rutier Satu Mare, adică într-un municipiu reședință de județ nu există NICIUN aparat de tip drug test pe care polițiștii rutieri să îl folosească.
Așadar, lupta cu drogurile este pur declarativă, iar polițiștii rutieri din Satu Mare sunt nevoiți să își dea seama „ochiometric” dacă un conducător auto se află sub influența substanțelor psihoactive”, este mesajul transmis de Sindicatul Europol. 

Citește și: