PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Accident grav în municipiul Satu Mare. SMURD-ul, la fața locului

ACTUALIZARE. Doi tineri au ajuns la spital, după ce au intrat cu motocicleta într-o mașină, în municipiul Satu Mare.

Ce spune Poliția:

,,La data de 9 septembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Satu Mare.

Din primele verificări efectuate la fața locului poliţiştii au constatat faptul că un tânăr de 20 de ani, din Satu Mare, în timp ce conducea o motocicletă ar fi intrat în coliziune cu un autoturism. În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătorului motocicletei și a unei tinere, de 18 ani, pasageră pe motocicletă.

Ambilor conducători li s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii. Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Satu Mare, pentru PortalSM.

Știrea inițială:

Un accident de circulație s-a produs, sâmbătă după-masa, 9 septembrie, în municipiul Satu Mare.

Accidentul a avut loc sâmbătă după-masa, în jurul orei 17.30, pe strada Aurel Vlaicu, în evenimentul rutier fiind implicat un motociclist.

La fața locului a ajuns de urgență o ambulanță SMURD.

Exit mobile version