PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Impact mortal în Satu Mare. Tânăr de 20 de ani, decedat într-un accident rutier

Accident mortal în Satu Mare. Tânărul motociclist, în vârstă de 20 de ani, implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Satu Mare, a decedat. Tânăra de 18 ani, pasageră pe motocicletă, a fost rănită grav.

Tânărul motociclist a fost transportat de urgență la spital, iar apoi a fost transferat la spitalul din Baia Mare, la Secția de Neurochirurgie, potrivit informațiilor PortalSM. Din păcate, tânărul a decedat duminică dimineața. Pasageră pe aceeași motocicletă, o tânără, în vârstă de 18 ani, se află în continuare internată în stare gravă la spital.

Ce spune Poliția:

,,La data de 9 septembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Satu Mare.

Din primele verificări efectuate la fața locului poliţiştii au constatat faptul că un tânăr de 20 de ani, din Satu Mare, în timp ce conducea o motocicletă ar fi intrat în coliziune cu un autoturism. În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătorului motocicletei și a unei tinere, de 18 ani, pasageră pe motocicletă.

Ambilor conducători li s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii. Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Satu Mare, pentru PortalSM.


CITEȘTE ȘI:

Exit mobile version