PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Lucrările la noul pod peste Someș, blocate! Kereskényi: ,,Se stă de patru luni pentru un aviz”

Lucrările la noul pod peste râul Someș, din zona străzii Ștrandului, au fost blocate. ,,Se stă de patru luni pentru un aviz”, a spus primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor. Mai exact, se așteaptă pentru un aviz al Autorității Aeronautice Române, iar încă nu se știe cât timp va mai întârzia proiectul.

,,La ora actuală se stă de patru luni pentru un aviz. Este vorba de Autoritatea Aeronautică Română. Săptămâna viitoare se va face o evaluare a situației și se va ști exact cât se va întârzia. De patru luni facem demersuri în acest sens și chiar am cerut o audiență la domnul ministru Grindeanu să încercăm să deblocăm această situație”, a spus Kereskenyi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Satu Mare.

Primarul municipiului Satu Mare sugerează că se pun bețe în roate din interes politic.

,,Ne-am obișnuit, din păcate, cu piedici puse la mai multe proiecte, dar asta e deja prea de tot. Știm cu toții că aceste piedici vin toate din aceeași direcție”, a mai spus Kereskenyi Gabor.

Cel de-al treilea pod peste râul Someş – amplasament str. Ștrandului, este cel mai mare proiect de infrastructură al municipiului Satu Mare din ultimii 30 de ani.