Ultima actualizare: ieri, 19:37

Locale

Lucrările la noul pod peste Someș, blocate! Kereskényi: ,,Se stă de patru luni pentru un aviz”

Lucrările la noul pod peste râul Someș, din zona străzii Ștrandului, au fost blocate. ,,Se stă de patru luni pentru un aviz”, a spus primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor. Mai exact, se așteaptă pentru un aviz al Autorității Aeronautice Române, iar încă nu se știe cât timp va mai întârzia proiectul.

,,La ora actuală se stă de patru luni pentru un aviz. Este vorba de Autoritatea Aeronautică Română. Săptămâna viitoare se va face o evaluare a situației și se va ști exact cât se va întârzia. De patru luni facem demersuri în acest sens și chiar am cerut o audiență la domnul ministru Grindeanu să încercăm să deblocăm această situație”, a spus Kereskenyi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Satu Mare.

Primarul municipiului Satu Mare sugerează că se pun bețe în roate din interes politic.

,,Ne-am obișnuit, din păcate, cu piedici puse la mai multe proiecte, dar asta e deja prea de tot. Știm cu toții că aceste piedici vin toate din aceeași direcție”, a mai spus Kereskenyi Gabor.

Cel de-al treilea pod peste râul Someş – amplasament str. Ștrandului, este cel mai mare proiect de infrastructură al municipiului Satu Mare din ultimii 30 de ani.

48 comentarii

  1. H&R Răspunde

    In Romania nu exista asa ceva. la noi se elibereaza orice aviz in maxim 2 zile. Contracost desigur €€€€€€€€€. “Fara numar, fara numar!”

    • Fu Pe Ma Răspunde

      Cine zice asa ceva! Nimeni nu spune. Nici macar autoritatile. Eu nu am auzit niciodata. Declarativ, oficial. Dar daca mergi tu ca cetatean, si esi pregatit, nu bouvagon, ca nu ai buletin si nu sti nici macar cine-i ma-ta si tata-tau, la orice insitotutie iti elibereaza un act pe lic sau in maxim 24 de ore daca ai dosarul perfect. Mai putin la inmatriculari auto, acolo mai este de lucru

    • Fu Pe Ma Răspunde

      Cat costa un cazier judiciar?
      Cat costa un extras de cont?
      Cat costa un extras de carte funciara?
      Cat costa Taxa pentru permis?
      Cat costa impozitul pe masina? (una rezonabila, nu cei sapte cai frumosi)
      Ia spune?. Ca vad ca esti sufocat si nu mai primesti aer.
      Nu vorbim de gaz, apa, canal, e-on, etc,etc.
      Benzina, motorina, apropo,

  2. gogu Răspunde

    Jigodie, sper sa te trasneasca Dumnezeul tau ungur. Pai tu nu faci la fel lepra.

    • Fu Pe Ma Răspunde

      Ha Ha Ha!…Ai grija cu blestemele. Nu te-o invatat ma-ta cand ai fost mic mic, cat o puța, si te-o dus la Biserica ca blestemele se intorc impotriva ta?. Sau tu nu ai prins ideea? Ca nu te-o dus neuronu.

  3. ardyles Răspunde

    Gabor, ti-ai batut joc de centrul orasului, ai betonat totul . cui ii trebuie pietonala? ce turisti vin la sm? nu te iert pentru distrugerea centrului si nu am sa te mai votez.

    • Manole Răspunde

      Nu te agita , îl votăm noi

      • Lali Răspunde

        Asa trebuie sa votați pe el, ca este exact ca voi : un HOT CORUPT CARE MINTESTE SI ESTE BEȚIVAN 👌

        • Lali Bali Răspunde

          Da de ce nu mergi la DNA sa il reclami daca ai dovezi? …Sau nu ai? Vorbesti asa…ca ai tras pe nas? Sau un joint?! Ca-i la moda

          • Lali

            DNA nu așteaptă reclamație; mai citești Cotidianul? Despre autosesizare ai auzit ? Daca nu, întreabă-l pe Găborică, el știe mai mult decât crezi despre asta.

      • Satmarean 1 Răspunde

        Corect

    • Bogu Răspunde

      Orașul e pentru oameni, nu pentru mașini. Afirmația ta cu turiștii, e ca și cum tu faci curat în casa numai pentru ca vin musafiri, tu nu faci curat niciodată pentru tine.

      • Sile Răspunde

        Gogule daca vrei o mașină îți pot recomanda scaunul cu rotile bolovanilor. Gândaci că tine sunt destui. Dami adresa și îți duc un scaun cu rotile sa te poți deplasa prin centrul orașului fara probleme daca tot îți sunt grei ouale. 🤣sau nu mai veni in centru vechi

    • USR PLUS (căcat) Răspunde

      Lasă că alți nu și-au bătut joc. Doar că nu au făcut nimic. In loc sa va bucurați că se mișcă ceva voi tot comentați.

  4. Loop Răspunde

    DUMNEZEU NU BATE CU BOTA!!! AI INCHIS ȘTRANDUL NORD VEST ȘI AI DISTRUS TOT CENTRUL VECHI LEPRA!!!

    • USR PLUS (căcat) Răspunde

      Centrul vechi acum ii centru nu când circulau mașinile pe acolo putori ordonare. Mai mergeți di pe jos

  5. mae Răspunde

    cine tea pus sal faci asa ìnalt normal câ nu e simplu !!!!!este exact in traictoria aterizarii avioanelor desteptule ai vrut sal vada Orban de la budapest ??? (apoi acolo la aviz este un ardelean care nu place pe tine asa ca mai asteapta ):)

    • USR PLUS (căcat) Răspunde

      Ii plina lumea de prosti că și tine… Ce treabă are una cu alta?

      • Iuiuiui Răspunde

        Iuiuiui, înainte de a reacționa ca o botă ia mai judecă puțintel. Podul pică pe zona de protecție a traiectoriei de aterizare-decolare. Asta nu se vede din căruța cu care circuli?😱😲😭

      • 😨🤪😮 Răspunde

        Nu știu de ce ții cu tot dinadinsul să ne deconspiri mutra ta de lingău și de special. Nu de alta dar se cunoaște.

  6. Vizionarul Răspunde

    Bullshit,lucrările sunt întârziate cu cel puțin 12 luni! Și nu din cauza unui aviz, ci pentru ca nu v-ați înțeles la șpagă! Pana acum te lăudai ca este totul in grafic iar un trol udemerist ne baga vrăjeli cu lucrări complexe de reglaje fine când toată lumea spunea ca nu o sa fie gata anul acesta si nici la anul.Ma gândesc ca și Autogara tot din cauza unui aviz sta de un car de ani goală și nefuncțională? De ce nu ai cerut avizul acum un an, ca doar știai ca se așteaptă?Probabil erați prea ocupati cu zilele gulașului pe bat sau defilarea cu husari!

    • urbanism Răspunde

      Termenul inițial a fost 31.12.2022 care știm cu toții că e trecut de mult. Inclusiv vara asta afirma că stăm bine cu termenele dar se vede cu ochiul liber că nici termenul sem.IV. 2024 nu mai este fezabil. Acum mai rămâne de văzut cum a dat primarul dispoziția de începere a lucrărilor în lipsa unui aviz??? Eu zic că mai bine să tacă din gură. Nu e prima dată când afrmă tâmpenii că și în cazul pasarelei pietonale s-a mirat că trebuie avizul de la Apele Române și că ce mult ține până obții. Prost management. Important e că el nu grește niciodată. Oare???
      PE. Părerea mea este că am ales o soluție tehnică bombastică, prea scumpă și acum ne lovim de astfel de treburi. Dacă făceam un pod simplu cum e la centură demult era gata și era sensibil mai ieftin! Aviz celor care trebuie să vegheze la cheltuirea justă a banului public.

      • Fasz Răspunde

        Cum se poate așa ceva? Podul e aproape terminat și mai cere autorizații?

        • urbanism Răspunde

          Asta încercam eu să-ți explic. Dar încearcă numai tu să faci așa un gard la tine sau să modifici ceva la proprietatea ta să vezi cum te încalță cu amenda!!! Normal fără acerla aviz nici nu avea voie să pornească. Degeaba face și drege că la final se vor sparge în capul lor la anul. Oamenii văd ce și cum.

          • Fu Pe Ma

            Dapoi ce vrei sa spui? Ca daca eu am bani fac un pod peste vecini, peste sat si pe unde imi vine mie, ca nu am nevoie de nici-un aviz ? Fac gardul unde vreau eu ca mi se rupe de avize, vecini si comunitate. Mai trantesc si un kich de palat ca doara eu am bani. Ma Urbanism. Daca ar fi legile din USA si respectarea lor(cu exceptiile inevitabile) aplicate si in Romania, am fi tare evoluati No, da noi nu putem. Ca suntem urbanisti. Ma pis pe tine de ras..

          • urbanism

            Auzi tu neinteligentule! Eu nu am zis că e bine dar asta este realitatea. Așa că Fu Pe Mă … Ta. Îți transmit și un sincer R.I.P. minții tale minuscule și familiei tale. La anul la vot aceste lucruri se vor sparge în capul cuiva.

        • Gigi Răspunde

          Gabor baci, vorbește cu profesorul de șmecherie Mircea Govor, că doar el face și desface toate combinațiile in satu mare și încasează de la strabag comisioane din lucrări, merge la București vb cu Stănescu…2 telefoane și s-a rezolvat…..ce dracu gabor, te știam un ember deștept!!!

      • Fu Pe Ma Răspunde

        Si-apoi ce te agiti? Ca noi nu suntem chinezi sa facem un pod de douazeci km in doua zile(care fie vorba intre noi, sa nu ne auda comunistii, in cel mai bun caz, este circulat de 100 000 de masini intr-un an si in cel mai rau caz se prabuseste in doi). Asa ca nu tr agita. Stai flexat.
        Asa ca fapt divers. Un sat din China are vre-o 2,500 000 de locuitori. Doua milioane. Asta-i un Sat. Ha ha ha!

  7. 😝 Răspunde

    E bun și așa, dar pe post de trambulină! HA, HA,HA,….🖕

  8. wow Răspunde

    asa este nu este m spaga cere de la Cosma Buzatu ….

  9. Bogdan Dumitras Răspunde

    Șeful de la Autoritatea Aeronautica, cel care blochează, investiția, este membru PNL. Nu e greu sa ne dam seama de unde bate vântul: Adrian Cozma!

  10. Xpert86 Răspunde

    Cred că acest aviz s-ar fi impus a fi fost solicitat în prealabil de începerea lucrărilor și nu în timpul sau pe parcurs derulării acestor lucrări de construcție!! Așa a făcut Kereskeni și cu marea investiție din Ștrand, s-au început lucrările în 2009 și în 2013 s-au acordat autorizațiile pentru construire la o parte din edificii că așa merge treabă la tara in Satu Mare!!😡😡😡🤮🤮🤮🤬🤬🤬🤔🤔🤔

    • Pistike Răspunde

      Cine a fost primar în 2013? Nu Dorel de sătmar – olteanul hoț de pistă de biciclete?
      Cine a fost viceprimar? Oare nu Păpicioaia care și-a făcut reclamă pe gratis pe autobuzele transurban, pentru agenția de voiaj?
      De ce mănânci kkt?
      Beniamin Țâțaș a distrus și hotelul Dacia și și ștrandul! S-au făcut că uită de obligațiile contractuale și au folosit ștrandul ca pe o vacă de muls!
      Mooie pnl!
      Mooie psd!

  11. Pistike Răspunde

    Bă, vă inflamați ca niște hemoroizi după o porție de ardei iute!
    Nu podul este problema, ci macaralele! Macaralele trebuie ridicate pentru câteva luni cu 5 metri peste limita impusă de AACR! Podul va fi cu 15 metri sub acest nivel!
    Trebuie să fie cinstiți și să recunoaștem că ungurașul nostru a făcut treabă bună și vă fi foarte greu să fie înlocuit la anul! Asta dacă chiar îi musai!
    Pedeleii vopsiți in liberali care îl țin în brațe pe beny țâțaș – devalizatorul hotelului Dacia și al ștrandului – fac spume degeaba, nu mai pupă decât maxim 1 loc în parlament, CJ și CL!

  12. Pistike Răspunde

    Putem să-i batem fața lui kereskenyi cu faptul că a tolerat de la Strabag luni și luni de haos prelungit pe Henry Coandă și Independenței, sau că au pe șantier un număr infim de muncitori, de pare abandonat!
    Măcar acum vede și el ce înseamnă să stai cu lunile pentru o autorizație sau certificat de urbanism! Karma is a bitch!

  13. xpert86 Răspunde

    Pistike în 2012 s-a redeschis ștrandul ilegal când i s-au acordat autorizațiile de construire când Coica era primar și Kerkenyi era viceprimar!!! Kereskenyi a susținut firma Beny Alex SRL să obțină în concesiune în 2008 referentul aferent zonei de agrement!! Mai informează-te ca tu manci mult💩💩💩Ce a făcut Gabor a plătit firmele de etnie maghiare cărora le-a dat contractele de lucrări și chirii fictive????🤬🤬🤬🤬🤮🤮🤮🤮

  14. Lili Răspunde

    Marea teamă a actualului primar este că nu va putea panglica de inaugurare a podului în campania electorală pentru localele din 2024. Acum nu mai este colegul de la UDMR, ministru, care să împingă bani cu nemiluita pentru un proiect necesar dar mult supradimensionat atât dpdv a soluției constructive ale cât și a investițiilor și apoi a costurilor de exploatare și întreținere, față de nevoile orașului.
    Până la urmă se demonstrează că nu se cunosc costurile totale pentru construirea acestui pod și nici proveniența fondurilor necesare finalizării acestuia.
    Experiența cu podul Decebal care nu suntem în stare să îl întreținem corespunzător nu a însemnat nimic pentru onor administrația locală.

  15. Lili Răspunde

    Marea teamă a actualului primar este că nu va putea tăia panglica de inaugurare a podului în campania electorală pentru localele din 2024. Acum nu mai este colegul de la UDMR, ministru, care să împingă bani cu nemiluita pentru un proiect necesar dar mult supradimensionat atât dpdv a soluției constructive alese cât și a investițiilor și apoi a costurilor de exploatare și întreținere, față de nevoile orașului.
    Până la urmă se demonstrează că nu se cunosc costurile totale pentru construirea acestui pod și nici proveniența fondurilor necesare finalizării acestuia.
    Experiența cu podul Decebal care nu suntem în stare să îl întreținem corespunzător nu a însemnat nimic pentru onor administrația locală.

    • Mooie penele Răspunde

      Stai relax, gaborilă nu se stresează că nu va fi gata podul până la alegeri!
      Tocmai asta este problema, că văd că face totul că sa nu avem podul mai repede!

  16. Satmarean 1 Răspunde

    Ce dracu de treaba are Autoritatea Aeronautica cu podul. Cand s-au inceput lucrarile nu avut avut obtinute toate avizele?????

    • urbanism Răspunde

      Asta încercam să vă zic. Dacă nici acum nu are poți să-ți răspunzi singur la întrebare. Din experiență intuiesc că s-a zis că e investiție megasuperimportantă și avizele astea se vor obține pe parcurs. Încercați voi să vă apucați să faceți ceva fără.😨😮

    • Corector Răspunde

      Țărane, lucrările la pod AU ÎNCEPUT nu “s-au început”, că nu SE pot începe ele pe ele!
      Pariu că nu pricepi!

  17. Satmarean1 Răspunde

    👍

  18. Românurile Răspunde

    Mulți frustrați aici și specialiști pe toate domeniile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.