PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Incident la o școală din județul Satu Mare. Elev problemă luat de haină de învățătoare

Incident la o școală din Satu Mare. Un elev problemă a fost ”pus la punct” de învățătoare. Pentru că elevul s-a ridicat de pe scaun în timpul orei și nu a mai vrut să se așeze, învățătoarea ,,l-a luat de haină” și l-a pus înapoi în bancă.

Totul s-a petrecut miercuri, 11 octombrie, la o școală din localitatea Hrip, județul Satu Mare. La nivelul Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare s-a instituit o comisie de cercetare disciplinară, informează reprezentanții instituției.

Redăm, mai jos, poziția Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare:

,,Astăzi, miercuri, 11 octombrie 2023, la Școala Gimnazială „Anton Pann” Hrip, la clasa în regim simultan CP – III, secția română, în timpul celei de-a patra ore, un elev din clasa a II-a s-a ridicat din bancă cu intenția de a lovi un coleg de clasă, pe motiv că l-ar fi înjurat. Acest lucru nu se confirmă din spusele doamnei învățătoare. Doamna învățătoare a intervenit, invitându-l pe elev să se așeze în bancă. Elevul s-a lăsat în jos pe lângă perete, apoi s-a deplasat pe lângă perete, refuzând sa se așeze în bancă. Doamna învățătoare l-a luat de haină pentru a-l așeza la loc. Acest moment a fost filmat de către un elev din clasă, iar filmarea a fost trimisă concubinei tatălui elevului. Elevul în cauză are un comportament violent repetat.

Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare își manifestă dezacordul față de comportamentul doamnei învățătoare și dezavuează vehement această atitudine, indiferent de motivul justificat sau mai puțin justificat pentru a recurge la o astfel de manifestare în raport cu elevii. În acest caz, s-a instituit, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, o comisie de cercetare disciplinară”.

Incidentul a fost filmat: