Accident de muncă în municipiul Satu Mare. O femeie a fost rănită, iar polițiștii efectuează cercetări.
Ce spune poliția:
,,La data de 1 noiembrie, în jurul orei 10.45, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui accident de muncă, la o societate situată în municipiu. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că o femeie de 48 de ani, din Satu Mare, în calitate de angajat al societății respective, ar fi suferit leziuni în timp ce ar fi manevrat un aparat de prelucrare a unor articole de îmbrăcăminte.
În cauză, cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă”.
Sursa: IPJ Satu Mare