ACTUALIZARE 2. În urma accidentului, trei persoane au rămas încarcerate, spun pompierii.
,,În această seară, prin apel la 112, la ora 19:22, Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină la un accident rutier, produs în localitatea Vama, în care au fost implicate două autoturisme.
Pentru misiune au intervenit forțe și mijloace din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș cu: o autospecială cu modul de descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor, încadrate de zece subofițeri. În urma accidentului au rezultat trei victime, rămase încarcerate.
Pompierii au acționat pentru extragerea acestora din autoturism, două persoane de sex masculin cu și o persoană de sex feminin. Acestea au fost predate în condiții de siguranță, echipajului Serviciului Județean de Ambulanță Negrești Oaș, prezent la fața locului.
În urma evenimentului rutier, persoanele implicate au fost transportate la Compartimentul de Primire Urgențe Negrești-Oaș. Pompierii militari au intervenit și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului”.
ACTUALIZARE. Accidentul din Vama a fost provocat de o șoferiță în vârstă de 20 de ani care a intrat cu mașina într-un alt autoturism. Două persoane au fost rănite în urma evenimentului rutier.
Ce spune poliția:
,,La data de 27 noiembrie, în jurul orei 19.20, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 19, în proximitatea localității Vama.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că o tânără de 20 de ani, din Satu Mare, care s-ar fi aflat la volanul unui autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un autovehicul aflat în fața sa și care ar fi fost condus de un bărbat de 55 de ani, din Negrești-Oaș.
Din producerea evenimentului rutier, a rezultat rănirea a doi bărbați, de 40 și 44 de ani, pasageri ai celui de-al doilea autoturism. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.
Știrea inițială:
Accident grav, cu trei persoane încarcerate, în județul Satu Mare. Accidentul s-a produs luni seara, 27 noiembrie, în localitatea Vama.
,,Accident rutier în localitatea Vama. Intervine Secția de Pompieri Negrești-Oaș cu o autospecială cu modul de descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă, respectiv un echipaj de prim-ajutor. Din primele informații, trei persoane au rămas încarcerate”, informează ISU Satu Mare.