Protest la sediul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Satu Mare, după ce președintele Federației Naționale Sindicale „Ambulanța” din România, Gheorghe Chiș, a intrat în greva foamei din cauza nerecunoașterii condițiilor de muncă în care personalul profesionist operativ de intervenție din serviciile de ambulanță își desfășoară activitatea.
Comunicatul transmis de Sindicatul Ambulanța Satu Mare:
,,Dupa 7 ani de lupta sindicala, in 2021, odata cu votarea legii nr. 5-privind Statutul personalului profesionist operativ de interventie din cadrul serviciilor civile care asigura asistenta publica medicala de urgenta si prim ajutor califica , perceptia angajatilor din serviciile de ambulanta a fost ca in sfarsit munca lor este recunoscuta, apreciata si rasplatita. Au urmat ani de asteptare, pandemie, rabdare, ani in care aplicarea legii a fost sistematic suspendata din diverse motive, pe care toti le-am inteles, pentru-ca cetatenii au avut nevoie de serviciile noastre mai mult ca oricand.
Acum consideram ca a venit si randul nostru. Domnii deputati au considerat ca nu meritam recunoasterea conditiilor de munca deosebite sau speciale si intr-o singura zi au anulat toate eforturile pe care le-am depus, prin respingerea articolului care prevedea recunoasterea conditiilor deosebite de munca. Singura forma de lupta ramasa presedintelui F.N.S.A.R. Gheorghe Chis este greva foamei ceea ce a si facut in fata parlamentului, iar noi la nivel de organizatie judeteana am hotarat un PROTEST, in acest sens aratandu-ne sustinerea in demersul dansului. La sediul S.A.J. Satu Mare vor avea loc proteste intre orele 10-12, pana la solutionarea favorabila a cererilor noastre”.