PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. Ziua fără tutun. Marș antifumat în municipiul Satu Mare

Ziua fără tutun. Un marș antifumat a avut loc, vineri, în municipiul Satu Mare. Voluntarii Crucii Roșii au încercat să-i determine pe sătmăreni să se lase de fumat.

Vineri, 17 noiembrie, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Fumatului, voluntarii Crucii Roșii, Filiala Satu Mare, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Satu Mare și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare au organizat un marș în municipiul Satu Mare. Scopul acestei acțiuni a fost conștientizarea cetățenilor în ceea ce privește urmările dăunătoare ale fumatului. Acțiunea a avut loc în pasajul pietonal Corneliu Coposu.

Marșul antifumat s-a desfășurat în jurul Pieței Libertății, iar tinerii voluntari au arătat diferența între persoanele care fumează și cele care nu fumează, subliniind dependența prin diverse costumații. Totodată, la cortul Crucii Roșii, s-au derulat diverse activități și s-au distribuit chestionare care evaluează gradul de dependență de nicotină.