O mamă cu gemeni din municipiul Satu Mare a trăit o experiență neplăcută în parcarea unui supermarket, după ce a întrebat un instructor auto de ce a parcat pe un loc special amenajat pentru mame și copii.
Întrebarea adresată instructorului auto a fost întâmpinată cu insulte și cuvinte dure. Femeia a ales să împărtășească experiența sa pe rețelele sociale, adresându-se șoferului prin numărul de înmatriculare al mașinii și îndemnându-l să reflecteze la modul în care ar dori ca alții să trateze membrii familiei sale.
În postare, mama exprimă dezamăgirea față de lipsa de înțelegere și empatie, subliniind că situații similare se întâmplă frecvent, inclusiv la trecerile de pietoni. Ea remarcă faptul că nu i se acordă prioritate nici măcar în aceste situații, iar experiența cu instructorul auto nu face decât să adâncească frustrările legate de atitudinea unor șoferi.
În final, mama subliniază ironia situației, observând că instructorul auto și-a mutat mașina și a îndepărtat inscripția cu “școală” de pe aceasta, sugerând că gestul poate fi interpretat ca o recunoaștere tacită a faptului că a greșit.
„Sunt mămică cu normă întreagă de mai bine de un an, de gemeni. Merg peste tot cu piticii, iar atunci când mergem cu mașina, mă bucur când pot să beneficiez de locuri mai largi de parcare, gen “mama și copii” căci trebuie să pot deschide amândouă ușile din spate larg ca să îi scot din scaunele lor, dar și portbagajul pentru a scoate căruciorul care e un pic mai mare decât unul normal.