PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Sătmărean beat, ziua în amiaza mare, în Sibiu. S-a oprit cu mașina în stâlp

Sătmărean beat, ziua în amiaza mare, în Sibiu. Bărbatul a pierdut controlul și s-a oprit cu mașina într-un stâlp.

Ce spune poliția:

,,La data de 4 noiembrie, în jurul orei 12.30, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Henri Coandă, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din județul Satu Mare, a pierdut controlul direcției e deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”.