PSD se dezice de Cristescu. În cadrul unei conferințe de presă organizată luni după-masa, 20 noiembrie, președintele Partidului Social Democrat Satu Mare, Mircea Govor, a spus că partidul a luat decizia de a se dezice total de deputatul Radu Cristescu: ,,Nu-l mai dorește nimeni”, a spus Govor.
Radu Cristescu a fost ales deputat în anul 2020, candidând pe listele Partidului Social Democrat, însă acum partidul care l-a trimis în Parlamentul României se dezice de el: ,,A fost un accident”, spune Mircea Govor, precizând că echipa PSD știe ce are de făcut și ,,nu primește lecții de la alții’‘. De asemenea, în cadrul conferinței de presă la care au participat mai mulți primari social-democrați din județ, președintele PSD Satu Mare a ținut să transmită un mesaj de unitate.
,,Ne respectăm între noi, știm ce avem de făcut și nu primim lecții de la alții. (…) Am ținut să transmite un mesaj, în primul rând de unitate și de colaborare excepțională la nivelul Organizației Județene PSD. Primarii noștri, dacă au nemulțumiri vizavi de cum funcționează unele lucruri și dacă au anumite probleme știu ce au de făcut și știu la cine să apeleze. (…) Nu avem nevoie de absolut nimeni din exterior să vină să ne dea lecții”, a spus Mircea Govor, făcând referire la deputatul Radu Cristescu: ,,Noi suntem un partid foarte disciplinat și l-am făcut deputat, dar nu cred că își mai dorește cineva încă un accident de genul pe care l-am avut în 2020”.
La finalul discursului, Mircea Govor a spus că singura problemă a PSD Satu Mare este ,,să știm anul viitor cu cât o să-i batem pe adversarii noștri politici”.