Primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, a efectuat o vizită de lucru, miercuri, la trei dintre cele mai semnificative proiecte de dezvoltare. Investițiile vizează construcția unei biblioteci cu parcare subterană, a unui centru recreativ cu bazin de înot și extinderea și modernizarea Grădiniței nr.3.
Valoarea totală a acestor proiecte este de de 41,5 milioane de lei.
Kovacs a subliniat că dezvoltarea orașului continuă grație fondurilor europene și a exprimat optimismul că trei noi obiective vor fi date în folosință în prima parte a anului viitor.
”Careiul continuă să se dezvolte prin intermediul proiectelor din fonduri europene. Având în vederea mersul bun al lucrărilor, în prima parte a anului viitor vom putea da în folosință alte trei obiective importante pentru orașul nostru. Pe locul fostelor sere vom avea o blibiotecă modernă, dotată cu o parcare subterană, la stadion vom avea un centru recreativ cu bazin de înot mare și unul pentru copii, un teren de sport sintetic, iar grădinița nr.3, care a fost reabilitată și extinsă cu un nou corp de clădire, va deveni cea mai modernă din Carei”, a declarat primarul Eugen Kovacs.