PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Sătmărean prins cu portbagajul plin de artificii. Confiscare totală şi dosar penal

Sătmărean prins cu portbagajul plin de artificii.. Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au depistat în bagajele personale ale unui bărbat din Satu Mare cantitatea de aproximativ 13 kg de articole pirotehnice, pentru care nu au putut fi prezentate documente legale.

În dimineața zilei de 31 decembrie a.c., un echipaj din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, a desfășurat o acțiune privind respectarea regimului de comercializare a articolelor pirotehnice, pe raza municipiului Satu Mare.

Cu ocazia controlului efectuat asupra unui cetățean român, în vârstă de 37 de ani, domiciliat pe raza județului Satu Mare, a fost descoperită, în bagajele personale, cantitatea de 12,572 kg articole pirotehnice, în valoare de 4.903 lei, pentru care acesta nu a putut prezenta documente legale.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept.

Exit mobile version