PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Tânăr rămas blocat cu maşina în Munţii Oaşului. “A avut o șansă imensă de a rămâne întreg”

Un tânăr a rămas blocat cu maşina în munţii Oaşului. El a urcat într-o zonă greu accesibilă şi a fost la un pas să se răstoarne. Apoi a sunat la 112 şi a cerut ajutorul Salvamontiştilor, care l-au coborât în siguranţă de pe munte.

Întreaga desfăşurare a pfst descrisă de către cei de la Salvamont Satu Mare:

Departe de noi gândul de a fi moralizatori dar considerăm că împărtășind din greșelile altora, dăm șansă oamenilor inteligenți, de a învăța și de a evita unele situații care pot schimba chiar și destine. Pe scurt, este vorba de acțiunea unui tânăr, care după un popas la o cabană situată sub Tâmpa Negreștiului, a decis să scurteze drumul către Huta Certeze, folosindu-se de drumul forestier care leagă Valea Turului de Valea Alba. Faci acest lucru dacă cunoști foarte bine zona, ai date despre starea și accesibilitatea drumurilor forestiere, stratul de zăpadă, starea vremii, copaci doborâți în drum și despre exploatările forestiere active, enumerând doar câteva dintre condițiile logico-minimale.
Sau…atunci când realizezi că ceva este în neregulă cu locul în care te afli, pur și simplu, te întorci pe drumul pe care l-ai străbătut deja, într-adevăr, o ultimă variantă pe care de obicei o refuzăm din orgoliu. Nimic din cele enumerate nu au fost luate în calcul de către tânărul nostru și astfel, rătăcind drumul forestier datorită ceții dese, a intrat pe drumurile de exploatare care urcă din Valea Turului către Platoul Buian, finalmente ajungând pe abruptul de la liziera pădurii, unde aventura a luat sfârșit prin suspendarea vehiculului pe doi bolovani care practic l-au împiedicat să se răstoarne.
Solicitarea de intervenție a fost anunțată prin 112, la fața locului intervenind două echipe ale Serviciului Public Județean Salvamont alături de un echipaj al Poliției Negrești Oaș, localizarea fiind facilitată de profesionalismul operatorilor Serviciului de Telecomunicații Speciale, care au oferit coordonatele de localizare ale solicitantului. După ajungerea pe jos la locul în care se găsea vehiculul și după o evaluare a stării de sanătate a apelantului, s-a trecut la căutarea unei variante sigure de întoarcere la drumul forestier.
Un ajutor imens a constat în apariția a doi off-roaderi locali, cu doua 4×4 echipate, cu ajutorul cărora s-a reușit deblocarea și scoaterea în siguranță a vehiculului din zona de abrupt.
La finalul intervenției reușite de ieri, după câteva întrebări rămase, la care nu le-am putut găsi răspuns nici până în ziua de azi, pot afirma cu certitudine că acest tânăr a avut o șansă imensă de a fi rămas întregi!… și el și mașina pe care o conducea.
Exit mobile version