PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Polițist local din Satu Mare, reținut! A batjocorit-o pe fiica de 11 ani a iubitei lui

Un polițist local din municipiul Satu Mare a fost reținut luni seara, 18 decembrie, de polițiști. Bărbatul este acuzat că a abuzat-o constant pe fiica, în vârstă de 11 ani, a iubitei lui, potrivit surselor PortalSM.

Potrivit primelor informații obținute de jurnaliștii PortalSM, din anul 2022, bărbatul mergea serile la fată în cameră și o punea să îi facă sex oral. Fata a cedat presiunii și i-a povestit mamei, în cele din urmă, chinurile prin care trece.

Femeia a alertat Poliția, iar bărbatul a fost, aseară, reținut.

Potrivit primelor informații, bărbatul și-a recunoscut fapta și a fost cooperant cu polițiștii. El este reținut pentru 24 de ore, urmând să ajungă în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

„În data de 18.12.2023, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale au retinut un bărbat in varsta de 48 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală cu un minor. Acesta este angajat în cadrul Dispeceratului Poliției Locale Satu Mare ca personal neoperativ, efectuând activități specifice de dispecerat. De menționat este faptul că acesta nu a ridicat suspiciuni la nivelul instituției, desfășurându-și activitatea profesională în mod corect, fără a fi înregistrat abateri disciplinare. La examenul psihologic anual, efectuat la începutul lunii decembrie a anului curent, a fost declarat apt, nefiind sesizate de către psiholog probleme comportamentale în prezent și nici în anii anteriori. În urma măsurilor de reținere luate de organele judiciare, acesta a fost suspendat din funcție până la finalizarea cercetărilor, urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Conducerea Poliției Locale Satu Mare nu tolerează niciun fel de conduită din partea angajaților și ia măsuri ferme împotriva tuturor celor care încalcă normele legale specifice”, au declarat reprezentanții Primăriei Satu Mare pentru PortalSM.

PortalSM a decis să nu publice identitatea bărbatului pentru a o proteja pe minoră.