Ultima actualizare: azi, 19:37

Locale

Polițist local din Satu Mare, reținut! A batjocorit-o pe fiica de 11 ani a iubitei lui

Un polițist local din municipiul Satu Mare a fost reținut luni seara, 18 decembrie, de polițiști. Bărbatul este acuzat că a abuzat-o constant pe fiica, în vârstă de 11 ani, a iubitei lui, potrivit surselor PortalSM.

Potrivit primelor informații obținute de jurnaliștii PortalSM, din anul 2022, bărbatul mergea serile la fată în cameră și o punea să îi facă sex oral. Fata a cedat presiunii și i-a povestit mamei, în cele din urmă, chinurile prin care trece.

Femeia a alertat Poliția, iar bărbatul a fost, aseară, reținut.

Potrivit primelor informații, bărbatul și-a recunoscut fapta și a fost cooperant cu polițiștii. El este reținut pentru 24 de ore, urmând să ajungă în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

„În data de 18.12.2023, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale au retinut un bărbat in varsta de 48 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală cu un minor. Acesta este angajat în cadrul Dispeceratului Poliției Locale Satu Mare ca personal neoperativ, efectuând activități specifice de dispecerat. De menționat este faptul că acesta nu a ridicat suspiciuni la nivelul instituției, desfășurându-și activitatea profesională în mod corect, fără a fi înregistrat abateri disciplinare. La examenul psihologic anual, efectuat la începutul lunii decembrie a anului curent, a fost declarat apt, nefiind sesizate de către psiholog probleme comportamentale în prezent și nici în anii anteriori. În urma măsurilor de reținere luate de organele judiciare, acesta a fost suspendat din funcție până la finalizarea cercetărilor, urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Conducerea Poliției Locale Satu Mare nu tolerează niciun fel de conduită din partea angajaților și ia măsuri ferme împotriva tuturor celor care încalcă normele legale specifice”, au declarat reprezentanții Primăriei Satu Mare pentru PortalSM.

PortalSM a decis să nu publice identitatea bărbatului pentru a o proteja pe minoră.

9 comentarii

  1. NH Răspunde

    Când o să realizați că ce face păcălicii aceștia locali poate să facă orice firmă de pază și protecție. O instituție căpușe la bugetul local.

  2. Kuka Răspunde


    RUȘINE!!!
    Desființați corpul gardienilor publici!!!

  3. 😝 Răspunde

    Pe vremuri aveau inițialele PCC. Aștia tot aia e’. Ce m-i PLC, ce m-i PCC. Aia e’, aia e’, …..
    nota: PCC=paza contra cacatilor.

  4. Aspi Rina Răspunde

    Risca toti localii sa fie scuipati in bot daca nu ne dati un indiciu ca sa stim despre cine e vorba …

  5. FIB Răspunde

    cand Presedintele USA a facut ce a facut cu Monica Lewinski ,judecatorii au dat verdictul :
    oralul nu este sex…..

  6. Feri Poker Răspunde

    N-ar fi normal ca așa zisul “director” să-și dea demisia ??

    • altu fără bmw Răspunde

      Bancul serii. În altă țară și sigur în altă dimensiune. Dar conform uzanțelor este responsabil pentru această mizerie. Refuz să cred că nu existau semne.

    • Vasile Pori Răspunde

      Nu o sa-si dea demisia niciodata si nici conducerea primariei nu o sa-i ceara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.